Pugilistul japonez Kazuki Anaguchi a murit vineri, în urma rănilor suferite în timpul unui meci din decembrie anul trecut, relatează RMC Sport.
Anaguchi se afla în comă de când a fost supus unei operaţii pe creier, la 26 decembrie, după meciul cu Seiya Tsutsumi. Pugilistul a murit în urma unei hemoragii cerebrale.
Citește și
În timpul meciului împotriva lui Seiya Tsutsumi, Anaguchi a avut convulsii în colţul său după zece runde. Transportat la un spital din Tokyo şi supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă pentru un hematom subdural, boxerul japonez a fost în comă de la operaţie şi nu s-a mai trezit. Decesul său a fost anunţat vineri, la ora 17.38 a Japoniei.
Kazuki Anaguchi a disputat 7 meciuri şi avea un bilanţ de 6 victorii (2 prin KO) şi o înfrângere.
Boxerul japonez lasă în urmă o fiică în vârstă de un an.