Istvan Kovacs s-a remarcat în unul dintre cele mai frumoase meciuri ale sezonului, Manchester City - Real Madrid 4-3. Arbitrul român a arbitrat excelent turul semifinalei de UEFA Champions League.
Manchester City - Real Madrid a fost o partidă spectaculoasă cu multe faze de poartă şi 7 goluri, iar centralul român s-a ridicat la nivelul partidei şi a arbitrat fără greşeală.
Citește și
Una dintre deciziile foarte grele de luat, a fost avantajul pe care l-a lăsat pentru echipa lui Pep Guardiola, la golul 4, al lui Bernardo Silva. Zinchenko a fost faultat clar la marginea careului, dar mingea a ajuns la Bernardo Silva, care a marcat datorită deciziei inspirate a lui Istvan Kovacs de a lăsa avantaj.
Arbitrul român a fost lăudat de mai multe persoane din lumea fotbalului pentru prestaţia sa de gală, unul dintre aceştia a fost chiar fostul mare arbitru, Cesar Luis Barrenechea Montero, în prezent expert pe faze de arbitraj pentru Mundo Deportivo:
"Într-un meci competitiv şi cu multă viteză de joc, arbitrul român Istvan Kovacs a fost mereu aproape de faze. A aplicat bine avantajul atunci când a fost nevoia, mai ales în minutul 74, când Bernardo Silva a marcat după ce acest central a simţit excelent jocul.A ştiut să deţină mereu controlul jocului, a fluierat când trebuia să fluiere, lăsând jocul liber", a spus fostul mare arbitru spaniol.