Lionel Messi i-a acorat un interviu amplu jurnalistului spaniol Jordi Evole, în care a atins multe subiecte sensibile, vorbind deschid despre decizia sa de a părăsi "clubul vieţii sale", Barcelona.
Starul argentinian explică de ce s-a simţit trădat de fostul preşedinte al clubului, Josep Bartomeu, dar şi de ce simte nevoia de a merge la un psiholog. Messi a recunoscut că e într-un contact permanent cu antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola.
Cele mai importante declaraţii.
- Despre relaţia cu Josep Bartomeu şi dorinţa de a pleca:
"I-am spus lui Bartomeu timp de 6 luni că vreau să plec şi îi ceream ajutorul. El îmi spunea doar: Nu, nu, nu!
Preşedintele nu a vrut să mă lase să plec şi atunci a început să scurgă informaţii despre mine prin care să mă facă să par tipul cel rău!
A minţit în multe privinţe. Sincer, sunt atât de multe, dar prefer să nu intru în lucruri private. Vă asigur însă că s-au întâmplat multe lucruri de-a lungul anilor".
"Ştiu că situaţia Barcelonei e foarte, foarte proastă! Va fi extrem de greu să revenim unde am fost".
"(A trimis burofax-ul) pentru a face totul oficial. I-am spus timp de 6 luni preşedintelui că vreau să plec. Aceasta a fost metoda mea de a o spune serios şi ca toată lumea să ştie!"
"A venit un moment în care am simţit că s-a încheiat un ciclu, aveam nevoie de o schimbare şi să mă îndepărtez de toate problemele de la club. Am ştiut că acest an va fi unul de tranziţie, cu oameni noi, tineri. Mi-am dorit mereu să mă lupt pentru câştigarea LaLiga şi Champions League".
"Ştiam că nu va fi uşor să părăsesc clubul vieţii mele şi nu îmi va fi uşor să mă adaptez în altă parte, într-un nou oraş şi în alt clumat. Familia mea nu voia să plece, dar am simţit că s-a încheiat pentru toată lumea. Pentru mine, pentru club, ciclul era încheiat".
Citește și
- Despre o vizită la psiholog:
"Nu am fost niciodată, dar ar trebui să o fac. Oamenii îmi spun că trebuie să o fac, Antonella o face şi ea. Ţin totul în mine, nu împărtăşesc lucruri şi ar trebui să o fac".
- Despre cedarea lui Suarez:
"A fost o nebunie să-l laşi pe Suarez să plece gratis! Să-i plăteşti salariul pe doi ani şi să-l laşi să meargă la un rival care se luptă pentru aceleaşi lucruri ca şi Barcelona".
- Despre relaţia cu Pep Guardiola:
"Vorbesc mereu cu el despre cum sunt lucrurile la City, cum îi merge. Dar nu despre posibilitatea de a lucra din nou împreună. Nu ştiu când am vorbit ultima dată. Pentru mine, Pep e cel mai bun pentru modul în care pregăteşte meciurile, ofensiv şi defensiv, cum trebuia să atac pentru a câştiga meciuri. Am crezut că de la Pep am învăţat totul, dar apoi a venit Luis Enrique şi mi-a arătat alte lucuriri.
Cu Koeman lucurile au devenit şi mai serioase. Există un plan pentru echipă şi pentru club. Cred că e o soluţie bună. E dificil cu atâţia jucători noi şi tineri, dar echipa devine mai bună".
- Când va pleca:
"Vreau să aştept până la finalul sezonului. Acum mă gândesc doar să terminăm sezonul cu bine, să câştigăm trofee... Nu mă implic în altceva".
- Unde vrea să joace:
"Mereu am visat să joc în alt campionat, în Statele Unite. Poate se va întâmpla, dar nu trebuie să fie chiar acum. Astăzi sunt concentrat doar pe următoarele 6 luni".