Numele lui Troy Franklin este unul cunoscut pentru fanii baschetului din România. Chiar dacă a jucat puţin la noi în ţară, point guard-ul american a devenit repede un favorit al publicului.
Acesta a jucat în România pentru două sezoane. În sezonul 2019 - 2020, cel întrerupt de pandemie, a evoluat pentru Timişoara, iar în stagiunea 2021 - 2022 a jucat la Craiova.
Citește și
Stilul său exploziv a dat mult de furcă adversarilor, iar cariera sa, de până acum, este una bogată.
Troy Franklin a jucat în foarte multe campionate din Europa. Naestved (Danemarca), Sixt Primorska (Slovenia), Jonavos CBet (Lituania), Academic Plovdiv (Bulgaria), Akhisar (Turcia), Gliwice (Polonia), Bornova (Turcia) sunt echipele, din afara României, pentru care baschetbalistul a evoluat de-a lungul carierei.
În acest sezon, Franklin joacă la Kapakli Spor, echipă din Turcia.
Americanul în vârstă de 33 de ani a fost de acord să acorde un interviu în exclusivitate pentru Prima Sport.
Prima Sport: Unde şi cum ai început să joci baschet?
Troy Franklin: Am început să joc când aveam 7 ani. Atunci am început să joc pentru Madison Square Buccaneers. Am jucat pentru Baltimore Starts. Aşa a început totul.
P.S.: Când ai realizat că ai putea să devi un jucător profesionist?
T.F.: Mereu am vrut să fiu un jucător profesionist, mereu am vrut să ajung în NBA, mereu am avut visul de a juca în NBA. Aveam o grămadă de antrenori care îmi spuneau că sunt prea mic de înălţime şi mereu am fost ceva de genul: "mă voi strădui până voi ajunge acolo". A devenit o realitate după cariera mea în colegiu la Coppin (n.r. Coppin State Eagles).
P.S.: Ai jucat împotriva unor jucători din NBA? Împotriva cui şi cât de greu a fost să evoluezi împotriva lor?
T.F.: Da! Am jucat contra Will Barton, Malcolm Delaney, Donte Green, Josh Selby, Brandon Jennings, gemenii Markieff şi Marcus Morris, Victor Oladipo, Lance Stephenson, Tyreke Evans. Ăstia sunt cei care îmi vin în minte acum. Nu a fost greu să joc împotriva lor, dar toţi sunt atleţi de top, care lucrează foarte mult la jocul lor. A fost competiţie bună. Înveţi despre tine şi vezi şi înveţi lucruri de la alţi jucători profesionişti.
P.S.: Ai jucat în foarte multe ţări. Care a fost cea mai bună, dar şi cea mai rea experienţă a ta?
T.F.: Nu ştiu care a fost cea mai bună experienţă. Încă joc şi învăţ, dar ţara în care m-am simţit cel mai apreciat este Danemarca. Am jucat doi ani acolo şi simt că acela a fost locul în care am primit multă iubire şi m-am simţit comfortabil. Şi e ciudat pentru că acolo nu aveam o maşină. Mergeam cu bicicleta în zăpadă. Acolo, când plouă atunci plouă tare şi vântul suflă tare, efectiv îţi taie faţa. A fost cea mai drăguţă ţară, unde toată lumea era relaxată. Cea mai rea experienţă a fost în Polonia, am detestat Polonia. M-am dus cu o anumită energie şi un tip de joc şi nu a fost apreciată, respectată şi dorită. Nu aş mai juca niciodată acolo.
P.S.: În România ai îmbrăcat tricoul echipelor din Timişoara şi Craiova. Cum au fost acest două experienţe pentru tine?
T.F.: Ambele experienţe au fost grozave pentru mine. În Timişoara am petrecut primul meu an, atunci a trebuit să mă obşnuiesc cu limba şi cum se joacă baschet în România. În Craiova deja eram mai comfortabil, dar ambele experienţe au fost unele de învăţare. Când ajungi într-o ţară nouă trebuie să înţelegi că deja există relaţii şi prietenii cu jucători din alte echipe şi ai pe cineva din echipa ta care e foarte bun prieten cu un adversar. Şi e ciudat pentru că tu eşti acolo doar un an şi ei sunt prieteni de 10 ani. Ambele experienţe au fost grozave.
P.S.: Când jucai la Timişoara sezonul a fost oprit din cauza pandemiei de COVID. Aveai o chimie extraordinară cu Sherwood Brown. Regreţi că nu ai jucat mai mult cu el?
T.F.: Sezonul acela din Timişoara... Chiar jucam foarte bine. Şi eu şi Sherwood. Eram un duo care domina liga la acel moment. Cred că eu şi el conduceam liga în puncte marcate înainte de COVID. Şi chimia noastra era de la început fantastică, pentru că era singurul american din echipă când am ajuns acolo. El era deja în Timişoara, deci practic mi-a arătat ce era ok şi ce nu era ok. Amândoi a trebuit să ne adaptăm la cum să lucrăm cu un antrenor care nu ştia să comunice cu jucătorii din America, ăla a fost un obstacol. Nu pot spune că regret, dar e trist că nu am putut termina acel sezon. Încă vorbesc cu Sherwood, suntem prieteni foarte buni. Sper că vom putea să mai jucăm împreună pentru vreo echipă într-un sezon.
P.S.: Crezi că aveaţi o şansă la titlu în acel sezon?
T.F.: Chiar dacă conduceam amâmdoi liga în puncte, nu ştiu ce să zic. În unele campionate deja au echipe în care se investeşte foarte mult şi e normal pentru ei să câştige. Arbitrii, toată liga deja se aşteaptă ca ei să câştige şi nimeni nu se gândeşte că altcineva ar putea veni aproape să câştige. Dar, urma să fim în finala sau cel puţin în semifinale. Urma să fim în discuţie când venea vorba de campionat sau semifinale.
P.S.: Te gândeşti să te întorci, într-o zi, în România?
T.F.: Nu ştiu, depinde dacă este ok pentru mine şi o echipă mă doreşte. Am realizat că nu pot să mă duc să joc oriunde. Trebuie să mă duc într-un loc unde o echipă chiar are nevoie de mine şi doresc să joc aşa cum joc eu baschet, să fiu liderul, playmaker-ul şi creatorul şi unde antrenorul mă doreşte. Dacă banii şi situaţia ar fi ok, da, m-aş întoarce în România.
P.S.: Eşti un jucător foarte talentat. Îţi place să vorbeşti mult şi ai în arsenal o grămadă de mişcări extraordinare. Mereu ai avut această încredere?
T.F.: Trash talk-ul în am din Baltimore, de unde sunt. Dacă nu ai o inimă şi puterea mentală să ai de a face cu cineva care e în faţa ta sau nu ai puterea de a răspunde atunci nu vei ajunge foarte departe. Îmi place să vorbesc, dar niciodată nu jignesc pe cineva. Le spun doar că nu mă poţi ţine şi le răspunde doar când adversarul începe să joace murdar. Când urlu încerc să aduc energie echipei, pentru că energia mea ajută echipa din cauza poziţiei pe care joc şi a impactului pe care îl aduc pe teren. N-am avut mereu încrederea, aceasta a crescut în timp, dar mereu am avut abilitatea şi darul de a exprima acea încredere. Primul an în Danemarca am avut un antrenor sârb, e un om extraordinar, dar atunci m-a ţinut pe bancă pentru că nu aveam experienţă şi mi-a zis că nu voi ajunge în NBA. Doar m-am uitat la el şi am zâmbit. Dacă tu nu crezi în tine, atunci cine va crede? Acea încredere a crescut şi acum o am şi nu pleacă nicăieri.
P.S.: Fanii iubesc stilul tău de joc. Este greu să joci în Europa, unde este mai mult vorba de un efort de echipă? Cum te descurci cu antrenorii?
T.F.: Nu aş spune neapărat că e vorba de efort de echipă, dar în America jucătorii lucrează la jocul lor şi pot fi un factor. Nu aş spune că e greu. Ce e greu în Europa e defensiva. Unde jucam înainte să vin în Europa erau reguli de NBA. acolo nu poţi doar să stai sub inel. E greu pentru jucători să se apere aşa, dar trebuie să ştii cum să găseşte unghiuri şi să marchezi, pentru că e foarte mult ajutor venit din defensivă. Primul meu antrenor a fost sârb, am avut la început o relaţie tensionată pentru că amândoi avem o pasiune pentru joc. Iubesc baschetul, am multă pasiune, efectiv sângerez pentru asta, am răni din războaie, chiar acum primesc tratament la picior. Uneori, antrenorii pot să te scoată din joc, poate să schimbe felul cum te simţi. Ar putea să ajungă la încrederea ta. Am învăţat cum să mă exprim ca să înţeleagă antrenorul că scopul nostru comun este să câştigăm. A trebuit să le explic antrenorilor că nu driblez ca să înscriu, uneori fac asta pentru a crea spaţiu. Şti că am acea mentalitate de Golden State Warriors uneori.
P.S.: Sunt curios de un aspect. Ce crezi despre comentariile lui Noah Lyles?
T.F.: Nu ştiu, are şi el ceva dreptate, sunt mulţi care nu joacă în NBA sau poate nici nu merg în America care sunt mai buni decât cei care le reprezintă ţara.
P.S.: Care sunt următoarele ţeluri ale tale? Este ceva ce nu ai reuşit dar ai vrea să realizezi în cariera ta?
T.F.: Sincer, următorul meu ţel este să câştig, să ajung în play-off şi să ajung departe în play-off şi chiar să mă bat la campionat. După asta alerg acum. Şi alt ţel este să încep o familie şi să umblu mai mult prin lume. Să fiu sigur că mama este ok, că familia mea este sănătoasă şi este ok. Fratele meu a avut recent doi copii, am doi nepoţi acum. Vreau să las în spate un legacy, ceva de care oamenii să poată folosi.
P.S.: Ce vei face după ce te vei retrage?
T.F.: După ce mă retrag, poate vei râde, dar vreau să fiu creator de conţinut pe jocuri video. Sunt foarte bun la Call of Duty şi NBA2K şi asta vreau să fac. Şi doresc să călătoresc, să încerc tot felul de noi felul de mâncare. Probabil m-aş duce în Thailanda şi China. Aş întâlni nişte guru şi aş vorbi cu ei şi aş studia cum trăiesc ei.
P.S.: Cine crezi că va câştiga, sezonul acesta, titlul în NBA?
T.F.: Nu ştiu cine cred că va câştiga, dar voi ţine cu oricare echipă unde va juca Kevin Durant.
P.S.: Cine este idolul tău în viaţă? Dar în baschet?
T.F.: Mereu am fost fratele mai mare, aşa că nu am avut pe nimeni după care să mă mulez. Dar dacă ar fi să aleg. idolul meu în viaţă ar fi Allen Iverson. Şi Michael Jordan.
P.S.: Ai un mesaj pentru copiii care vor să ajungă jucători profesionişti?
T.F.: În primul rând, munceşte mult. Când toţi ceilalţi fac ceva, poţi să faci ceva diferit. Lucrează la dribling cât de mult poţi, pentru că dacă ajungi să faci asta poţi câştiga şi să îi faci şi pe ceilalţi de pe teren mai buni. Trebuie să poţi fi antrenat, dar în aşa hal încât să ajungă să îţi fie afectată încrederea. Cel mai important este să crezi în tine şi întreabă pentru ajutor când ai nevoie. Stai în sală, perfecţionează-te cât de mult poţi. Dacă crezi în tine şi munceşti mult, eşti dedicat şi disciplinat atunci cele mai nebune vise vor deveni realitate.
The english version
Troy Franklin's name is well-known among basketball fans in Romania. Despite playing briefly in our country, the American point guard quickly became a fan favorite.
He played in Romania for two seasons. In the 2019 - 2020 season, which was interrupted by the pandemic, he played for Timişoara, and in the 2021 - 2022 season he played for Craiova.
Troy Franklin has played in many European leagues. Naestved (Denmark), Sixt Primorska (Slovenia), Jonavos CBet (Lithuania), Academic Plovdiv (Bulgaria), Akhisar (Turkey), Gliwice (Poland), and Bornova (Turkey) are the teams, outside Romania, where the basketball player has played throughout his career. This season, Franklin is playing for Kapakli Spor, a team from Turkey.
The 33-year-old American agreed to an exclusive interview with Prima Sport.
Prima Sport: Where and how did you start playing basketball?
Troy Franklin: I started playing when I was 7 years old. That's when I began playing for the Madison Square Buccaneers. I also played for the Baltimore Stars. That's how it all started.
P.S.: When did you realize you could become a professional player?
T.F.: I always wanted to be a professional player, always wanted to make it to the NBA, always had the dream of playing in the NBA. I had a lot of coaches telling me I was too short, but I was always like, "I'll work hard until I get there." It became a reality after my college career at Coppin (n.r. Coppin State Eagles).
P.S.: Have you played against NBA players? Against whom and how challenging was it to compete against them?
T.F.: Yes! I've played against Will Barton, Malcolm Delaney, Donte Green, Josh Selby, Brandon Jennings, the Morris twins Markieff and Marcus, Victor Oladipo, Lance Stephenson, Tyreke Evans. Those are the ones that come to mind right now. It wasn't hard to play against them, but they're all top athletes who work very hard on their game. It was good competition. You learn about yourself and you learn things from other professional players.
P.S.: You've played in many countries. What was the best and worst experience for you?
T.F.: I don't know what the best experience was. I'm still playing and learning, but the country where I felt most appreciated is Denmark. I played there for two years, and I feel that was where I received a lot of love and felt comfortable. It's strange because I didn't have a car there. I rode a bike in the snow. There, when it rains, it pours, and the wind blows hard, literally cutting your face. It was the nicest country, where everyone was laid back. The worst experience was in Poland; I hated Poland. I went there with a certain energy and style of play, and it wasn't appreciated, respected, or wanted. I would never play there again.
P.S.: In Romania, you've worn the jerseys of Timişoara and Craiova. How were these two experiences for you?
T.F.: Both experiences were great for me. In Timişoara, I spent my first year, and I had to get used to the language and how basketball is played in Romania. In Craiova, I was already more comfortable, but both experiences were learning ones. When you arrive in a new country, you have to understand that there are already relationships and friendships with players from other teams, and someone from your team is very good friends with an opponent. And it's strange because you're only there for a year, and they've been friends for 10 years. Both experiences were great.
P.S.: When you played in Timişoara, the season was stopped due to the COVID pandemic. You had extraordinary chemistry with Sherwood Brown. Do you regret not playing more with him?
T.F.: That season in Timişoara... We were playing really well. Both me and Sherwood. We were a duo that was dominating the league at that time. I think both of us were leading the league in points scored before COVID. Our chemistry was fantastic from the beginning because he was the only American on the team when I arrived. He was already in Timişoara, so he showed me what was okay and what was not okay. Both of us had to adapt to how to work with a coach who didn't know how to communicate with American players; that was a challenge. I can't say I regret it, but it's sad that we couldn't finish that season. I still talk to Sherwood; we're very good friends. I hope we can play together for a team in a season again.
P.S.: Do you think you had a chance for the title in that season?
T.F.: Even though both of us were leading the league in points, I don't know what to say. In some leagues, there are already teams that invest a lot, and it's normal for them to win. The referees, the whole league, already expect them to win, and no one thinks that someone else could come close to winning. But we were going to be in the finals or at least in the semifinals. We were going to be in the discussion when it came to the championship or semifinals.
P.S.: Do you think about coming back to Romania one day?
T.F.: I don't know; it depends if it's okay for me and a team wants me. I realized I can't just go and play anywhere. I have to go to a place where a team really needs me and wants me to play the way I play basketball, to be the leader, playmaker, and creator, and where the coach wants me. If the money and situation are okay, yes, I would come back to Romania.
P.S.: You're a very talented player. You like to talk a lot and have a lot of extraordinary moves in your arsenal. Have you always had this confidence?
T.F.: Trash talk is in me from Baltimore, where I'm from. If you don't have the heart and mental strength to deal with someone in front of you or you don't have the strength to respond, you won't get very far. I like to talk, but I never insult anyone. I just tell them they can't hold me and only respond when the opponent starts to play dirty. When I shout, I try to bring energy to the team because my energy helps the team due to the position I play and the impact I bring on the court. I didn't always have the confidence; it grew over time, but I always had the ability and gift to express that confidence. My first year in Denmark, I had a Serbian coach, he's an amazing man, but then he kept me on the bench because I didn't have experience, and he told me I wouldn't make it to the NBA. I just looked at him and smiled. If you don't believe in yourself, then who will? That confidence grew, and I have it now, and it's not going anywhere.
P.S.: Fans love your style of play. Is it difficult to play in Europe, where it's more about teamwork? How do you deal with the coaches?
T.F.: I wouldn't necessarily say it's about teamwork, but in America, players work on their game and can be a factor. I wouldn't say it's hard. What's hard in Europe is defense. Where I played before coming to Europe, there were NBA rules. There, you can't just stand under the rim. It's hard for players to defend like that, but you have to know how to find angles and score, because there's a lot of help from the defense. My first coach was Serbian; we had a tense relationship at first because we both have a passion for the game. I love basketball; I have a lot of passion; I literally bleed for it; I have wounds from battles, I'm receiving treatment on my foot right now. Sometimes, coaches can take you out of the game, and that can change how you feel. It can affect your confidence. It could get to your confidence. I learned how to express myself to make the coach understand that our common goal is to win. I had to explain to the coaches that I'm not dribbling to score; sometimes I do it to create space. You know, I have that Golden State Warriors mentality sometimes.
P.S.: I'm curious about one aspect. What do you think about Noah Lyles' comments?
T.F.: I don't know; he has some truth in what he's saying. There are many players who don't play in the NBA or maybe don't even go to America who are better than those representing their country.
P.S.: What are your next goals? Is there something you haven't achieved but would like to in your career?
T.F.: Honestly, my next goal is to win, to make it to the playoffs and go far in the playoffs and even compete for a championship. After that, I run now. Another goal is to start a family and travel more, to try all sorts of new foods. I would probably go to Thailand and China. I would meet some gurus and talk to them and study how they live.
P.S.: Who do you think will win the NBA title this season?
T.F.: I don't know who will win, but I'll root for the team where Kevin Durant plays.
P.S.: Who is your idol in life? What about in basketball?
T.F.: I've always been the older brother, so I didn't have anyone to mold myself after. But if I were to choose, my idol in life would be Allen Iverson. And Michael Jordan.
P.S.: Do you have a message for kids who want to become professional players?
T.F.: First of all, work hard. When everyone else is doing something, you can do something different. Work on your dribbling as much as you can because if you get good at it, you can win and make others on the court better. You need to be coached, but not to the point where it affects your confidence. The most important thing is to believe in yourself and ask for help when you need it. Stay in the gym, perfect yourself as much as you can. If you believe in yourself and work hard, are dedicated and disciplined, then the craziest dreams will become a reality.
