Clubul Rapid Bucureşti a anunţat, vineri, că a obţinut serviciile internaţionalei din Serbia- Andjela Janjusevic.
"Sunt fericită să mă întorc într-un campionat atât de puternic şi să evoluez la campioana României. Abia aştept să joc pentru Rapid, vreau să ajut echipa să-şi atingă toate obiectivele din acest sezon. Când am jucat înainte în România, era perioada Covid, fără spectatori, de aceea, sunt nerăbdătoare să trăiesc atmosfera incredibilă oferită de suporterii rapidişti”, a declarat sportiva.
Citește și
Interul dreapta (27 de ani) a evoluat pentru naţionala Serbiei la Campionatul European din Suedia (2016) şi Campionatul Mondial din Japonia (2019).
În perioada 2020-2021, sportiva a fost legitimată la SCM Gloria Buzău. Palmaresul jucătoarei din Serbia:
- Cupa EHF - Câştigătoare 2019
- Campionatul Serbiei - Câştigătoare 2015
- Cupa Serbiei - Câştigătoare 2015