Reading şi-a dinamitat şansele de a reveni în Premier League. Echipa lui George Puşcaş a încasat o penalizare de 6 puncte, pentru încălcarea regulilor de ordin financiar impuse de oficialii fotbalului englez. În urma acestei sancţiuni, clubul s-a îndepărtat la 10 puncte de un loc de play-off.
Decizia se aplică imediat, iar în motivare scrie că Reading a depăşit limitele pentru profit şi sustenabilitate.
Citește și
Puşcaş are concurenţă acerbă
Surpriză uriaşă şi o veste extrem de proastă pentru George Puşcaş. Cum românul are parte de un randament modest, Reading l-a legitimat pe Andy Carroll! Englezul, de 32 de ani şi 1.93 m, a semnat cu formaţia din liga secundă din Anglia din postura de jucător liber de contract. Ultima dată, el a fost sub contract cu Newcastle, dar de care s-a despărţit în vară.
De atunci nu a mai găsit angajament, iar Reading i-a oferit contractul şi pentru că era nevoie de un alt vârf în locul lui Goerge Puşcaş, cu evoluţii, cum spuneam, extrem de slabe. Andy Carroll a semnat până la finalul acestui campionat.
”Este o mutare la care lucram de mai mult timp şi suntem convinşi că este alegerea cea mai bună şi pentru club, şi pentru jucător.
El avea nevoie de o nouă provocare în cariera lui şi noi aveam nevoie de un jucător cu calităţile şi experienţa lui. Abia aştept să lucrez cu Andy în lunile următoare”, a fost spus antrenorul lui Reading, Veljko Paunovic.
În cariera sa, Carroll a mai jucat, printre altele, la echipe precum Liverpool sau West Ham.