Rapid se întăreşte serios în această vară pentru a se lupta la titlu în sezonul viitor şi vor să oficializeze a cincea mutare din perioada de transferuri.
Giuleştenii şi-a asigurat serviciile lui Luka Gojkovic şi Cristi Manea, iar vineri au oficializat mutările lui Timotej Jambor şi Filip Blazek. Cu toate acestea „alb-vişinii” nu se opresc aici şi urmează să anunţe transferul lui Damian Rasak, un polonez de 28 de la Gornik Zabrze (echipă din primul eşalon al Poloniei).
Citește și
Conform polonezilor de la Meczyki.pl, Rapid s-a înţeles cu Gornik Zabrze şi vor achita clauza de reziliere a jucătorului, urmând ca acesta să fie anunţat oficial în următoarele zile şi să se alăture echipei antrenate de Neil Lennon.
- Mijlocaşul defensiv este cotat la 800.000 de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com
- Damian Rasak se va lupta pentru locul de titular în echipa bucureşteană cu Jakub Hromada şi Mattias Kait
Dan Şucu, anunţ despre cei doi „tricolori” pe care îi vrea la Rapid
Recent, Rapid şi-a manifestat interesul pentru doi „tricolori” care au impresionat la EURO 2024, iar Dan Şucu a oferit ultimele detalii despre o posibilă venire a celor doi fotbalişti în Giuleşti.
Omul de afaceri a transmis că şi-ar dori ca Florin Niţă şi Adrian Rusu să vină la Rapid, dar nu a dat detalii despre eventualele negocieri.
„A fost o atmosferă extraordinară la România - Slovacia, după cum aţi văzut şi dumneavoastră. Totul face parte din revirimentul fotbalului românesc, am făcut şi eu galerie, la fel ca toată lumea. Tot stadionul era în galben, cred că am fost 40.000 români.
Galerie europeană avem deja, se pare că şi echipă. Vom vedea cum va fi cu Olanda, mi-ar plăcea să merg şi la acel meci, să văd dacă voi prinde bilete. România a făcut o figură extraordinară, sper din toată lumea să continue în aceeaşi manieră.
Niţă a fost omul meciului. Ce mult mi-ar plăcea să vină la Rapid! La fel şi Adrian Rus, precum şi oricare dintre jucătorii echipei naţionale”, a spus Dan Şucu, la revenirea din Germania, unde a fost prezent la meciul României cu Slovacia.