FC Botoşani a învins vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), pe UTA, în primul meci al etapei a doua a play-out-ului Ligii 1 Casa Pariurilor. Gazdele au obţinut a doua victorie la rând în play-out.
Fundaşul celor de la UTA, Alexandru Benga (32 de ani) a răbufnit cu privire la situaţia financiară a celor de la Clinceni şi Mediaş, care termină campionatul cu probleme financiare uriaşe şi nu au nicio şansă de a se salva de la retrogradare, în contextul în care nu pot obţine licenţa.
Citește și
"Pe hârtie, suntem mari favoriţi cu Gaz Metan, dar este o provocare acest meci mai ales din punct de vedere mental. Cred că o să fie cel mai greu meci din play-out, pentru că, în subconştientul nostru, se aşază o anumită stare de relaxare. Trebuie să fim atenţi.
În primul rând, nu este drept pentru că colegii noştri nu-şi primesc salariile. Nu este corect, se întâmplă de ani de zile, de 8-9 ani. Toată lumea vorbeşte, dar nu se ia nicio decizie clară. Nu se vrea! Dacă s-ar vrea, în toţi aceşti ani s-ar fi găsit o soluţie, fără doar şi poate.
(n.r. dacă a păţit ceva similar) Am fost în aceeaşi situaţie, n-am primit salariul opt sau nouă luni, la Petrolul. Echipa a intrat în faliment şi am pierdut toţi banii, munciţi de mine. Marea problemă este că nu se iau decizii, să se reglementeze acest lucru. N-ar mai fi probleme", a spus Benga, la flash-interviuri.