Nana Antwi (23 de ani) este un jucător în care FCSB şi-a pus mari speranţe. Fundaşul dreapta a fost achiziţionat de la Urartu, din Armenia.
MM Stoica a analizat randamentul fotbalistului ghanez şi a punctat că nu ştie deocamdată ce statut va avea în sezonul viitor.
”Nana Antwi a fost reţinut (n.r. în meciul cu Universitatea Craiova), nu ştiu de ce, ar trebui să-l întreb. Reţinut, el a jucat foarte bine în a doua jumătate, când a intrat la pauză la meciul cu Farul, la Ovidiu, a jucat foarte bine.
Citește și
A avut un aport ofensiv substanţial. Acum mi s-a părut reţinut. (n.r. – e un jucător pe care vă bazaţi în sezonul vitor?) Depinde, în funcţie de ce transferuri se vor face. Are contract cu noi”, a explicat oficialul campioanei, pentru Orange Sport.
Fundaşul are un contract pe cinci ani şi jumătate la FCSB, iar clauza de reziliere este una uriaşă: 20 de milioane de euro.
Înainte să ajungă în România, fundaşul dreapta a mai evoluat la Young Wise FC, Lori Vanadzor, Losc Lille B şi Urartu, echipă pe care Farul Constanţa a eliminat-o în acest sezon din Conference League.
- 7 meciuri a bifat în acest sezon Antwi la FCSB.