Citește și
Joyskim Dawa (28 de ani) a venit de la Botoşani la FCSB în vara anului 2022.
De atunci, fundaşul camerunez a fost jucător de bază în lotul campioanei României, pentru care a bifat 106 meciuri, reuşind să înscrie 11 goluri şi să livreze 2 pase decisive.
Joyskim Dawa, dorit în Premier League!
Dawa a avut parte de evoluţii solide în ultima perioadă, mai ales în partidele disputate de FCSB în faza principală din Europa League. Fundaşul a fost integralist în victoria istorică de pe terenul celor de la PAOK, iar prestaţia sa de la Salonic l-a adus în vizorul mai multor cluburi din Premier League.
Presa britanică susţine că fotbalistul FCSB-ului este curtat intens de Leeds United, Everton şi Fulham, echipe ce ar fi dispuse să îi plătească lui Joyskim Dawa clauza de reziliere, care este în valoare de 4 milioane de euro.
The Mirror susţine că Fulham este clubul aflat în pole-posititon pentru a obţine semnătura fundaşului camerunez care a impresionat în tricoul campioanei României, datorită relaţiilor bune pe care britanicii le au cu impresarii jucătorului, iar cele două părţi ar fi purtat deja primele negocieri în vederea unui eventual transfer.
Pe lângă echipele menţionate anterior, se pare că şi Leicester City şi Burnley s-au interesat de serviciile lui Dawa.
Impresarul lui Dawa confirmă negocierile! Transfer în iarnă pentru fundaşul FCSB-ului
Florin Vulturar, impresarul care a lucrat cu campioana României în ultimii ani şi a devenit un apropiat al echipei confirmă că se poartă negocieri cu o echipă din Premier League pentru un eventual transfer al lui Dawa.
Agentul nu a dezvăluit numele clubului cu care se află în tratative, dar a menţionat că discuţiile decurg în sensul unei mutări în perioada de mercato de iarnă.
„Sunt ceva discuţii, dar nu pot să spun echipa. Da, e o echipă din Anglia, dar nu pot să vă dau numele. E din Premier League. Doar pentru iarnă se pot face transferuri. În momentul de faţă sunt discuţii pentru un eventual transfer în iarnă. Momentan nu vreau să-l implicăm foarte tare pe jucător”, a spus Florin Vulturar, conform iamsport.ro.
- 1,5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Joyskim Dawa, susţine Transfermakt.
- Fundaşul camerunez mai are contract cu FCSB până în vara anului 2027
Prima reacţie a lui Gigi Becali despre interesul echipelor din Premier League pentru Dawa
Gigi Becali a oferit prima reacţie după ce a auzit că mai multe cluburi din Premier League sunt interesate de serviciile lui Dawa.
Patronul FCSB-ului a dezvăluit că nu a fost contactat momentan de nicio echipă şi că nu există o ofertă concretă în momentul de faţă, dar ca orice club va fi dispu să plătească 5 milioane de euro pe fundaşul camerunez îl va putea cumpăra.
”Eu nici nu am habar. Nu a luat nimeni legătura cu clubul. Cred că da, atât este clauza de reziliere (n.r. 5 milioane de euro) Să o plătească dacă vor.
(n.r. dacă este pregătit pentru Premier League) Nu ştiu, eu nu mă pricep la fotbal, voi aşa ziceţi, că Becali nu se pricepe. Fac ce pot şi eu, dar ca să zic, nu zic”, a spus Gigi Becali, potrivit sportpesurse.ro.