Dubla lui Rivaldinho şi golurile reuşite de Dussaut şi Iancu, lider solitar în clasamentul golgheterilor, i-au adus lui Gică Hagi o victorie lejeră, 5-0 cu Academica Clinceni, care a distanţat Viitorul în fruntea play-out-ului din Casa Liga 1.
La final, Ilie Poenaru a avut o reacţie dură la adresa propriilor jucători:
Citește și
„Am făcut jocuri şi mai proaste, dar nu am luat atâtea goluri ca astăzi. E o umilinţă prea mare şi e greu de digerat, le-am spus-o şi în vestiar. Dacă eşti profesionist, nu trebuie să te prezinţi pe vârfuri. Ei s-au gândit că nu e nicio problemă dacă ne bate Viitorul. Ok, să ne bată Viitorul, au meritat şi puteau să ne mai dea, dar joacă! La pauză le-am spus «Bă, jucaţi că mai rău de a lua bătaie ce se poate întâmpla?». Dar greşelile de curtea şcolii… e incredibil. Înţeleg că vine şi un moment în care ai o zi mai proasta, dar nu accept aşa ceva”, a spus Ilie Poenaru, la flash-interviurile de după meci.