Fostul tenismen Ilie Năstase a declarat că Simona Halep trebuie să “stea la mâna unora care decid şi care nu sunt prea corecţi”, el precizând că este tergiversat cazul sportivei pentru că este româncă.
"Simona, nu ştiu, e complicată situaţia ei. Cum spunea şi domnul Ţiriac, trebuia să se grăbească la început, pentru că apoi au tocat-o. Cu cât o lungeşti, cu atât o să aştepte mai mult ca să poată să joace tenis din nou. Se tergiversează pentru că e româncă!
Când mi-au spus că sunt rasist, am terminat în trei zile subiectul, pentru că ne-am dus peste ei. Aşa trebuia să se facă şi în acest caz, dar acum e prea târziu. Simona trebuie să stea la mâna unora care decid şi care nu sunt prea corecţi. Ştiu nişte jucătoare de tenis din alte ţări care au fost prinse şi nu s-a făcut absolut nimic. Simona n-o să uite tenisul în opt luni, trebuie să-şi vadă de antrenamente şi să sperăm că decizia va fi luată în curând. Poate că o să joace la US Open.
Simona o să-şi revină, a fost numărul 1, nu poţi să fii mereu numărul 1... dar ea are calităţi să fie din nou numărul 1", a spus Ilie Năstase, într-un interviu pentru Digi Sport.
Simona Halep este suspendată de anul trecut pentru dopaj. Ea aşteaptă să fie audiată pentru a-şi prezenta apărarea.