Citește și
Naţionala de României a învins în Cipru, cu 3-0, în a treia etapă a grupei C2 din Liga Naţiunilor. ”Tricolorii” sunt pe primul loc în clasament, cu 9 puncte, după ce a câştigat şi primele două confruntări.
La Larnaca, echipa României a reuşit să facă o primă repriză excelentă, pe un stadion plin cu suporteri tricolori. În minutul 16, Dennis Man a înscris după o serie de şuturi consecutive ale jucătorilor noştri, şi a deschis scorul.
Al doilea gol al tricolorilor a venit în minutul 25. Mihăilă a căzut în careul cipriot după un duel cu Laifis, iar arbitrul german Stegemann a dictat penalti pentru România. A transformat cu siguranţă Răzvan Marin şi a majorat scorul.
În minutul 36 Dennis Man a centrat peste toată apărarea adversă şi Radu Drăguşin a înscris cu o lovitură de cap, reuşind primul său gol pentru naţională şi stabilind scorul final al meciului, 3-0 pentru România.
Ianis Hagi a fost introdus pe teren în minutul 72, când l-a înlocuit pe Dennis Man. Cornel Dinu a avut un discurs extrem de dur la adresa „Prinţului” şi a declarat că nu este jucător de naţională.
„(n.r – Cum vi s-a părut Ianis Hagi?) Prezent pe teren. Nu s-a remarcat cu nimic şi rămân la părerea mea că la faza în care s-a dat penalty la Priştina la golul al 3-lea dacă nu mă înşel, a fost o fază în care nu trebuia acordat penalty. Se vede că nu joacă la echipa sa de club.
Este un jucător care trăieşte mai mult din imaginea lui taică-su dintr-un subiectivism care nu ştiu dacă îl recomandă cu ceva titular la echipa naţională. Nu e titular, dar dintr-un sentimentalist până şi Mircea Lucescu îl aruncă în fiecare meci.”, a declarat Cornel Dinu, la Fanatik.