UTA Arad a învins pe teren propriu, scor 3-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii.
În urma acestui rezultat, trupa lui Mircea Rednic şi-a asigurat matematic rămânerea în Superliga şi în sezonul viitor.
Citește și
”Fizic, cred că am stat mai bine decât ei. Am gestionat bine meciul, în special în repriza a doua. L-am trecut pe Omondi în spatele lui Kevin şi am reuşit să îi blocăm.
Am observat că fundaşii centrali ai Oţelului nu sunt de mare viteză şi în felul ăsta am reuşit să îi surprindem.
I-am certat un pic pe jucători la pauza meciului, şi în repriza a doua au jucat mult mai bine. Este o victorie meritată.
Pentru moment suntem pe primul loc (n.r. în play-out). Asta ne-am şi dorit! Obiectivul este realizat la UTA. Sunt trei puncte foarte importante. Vreau să felicit jucătorii, staff-ul tehnic şi suporterii. E altceva când ai suporteri în tribune. A fost o atmosferă foarte bună. Ne-au împins de la spate să obţinem victoria”, a spus Rednic, după meci.