Aleksandar Kolarov, unul dintre cei mai cunoscuţi fundaşi laterali ai lumii, a decis să se retragă din fotbal la 36 de ani. În această vară îi expiră contractul cu Inter, dar apărătorul sârb a anunţat că nu mai vrea să continue şi simte că i-a venit rândul să renunţe.
Kolarov vrea să rămână însă în fenomen, dar nu va urma cursurile de antrenor, ci pe acelea de scouter şi de director sportiv. ”Ştiam că va veni şi această zi. Sunt recunoscător că am reuşit să realizez tot ce am visat. Sunt gata să fac pasul următor, o nouă viaţă. Mă voi înscrie la Coverciano, unde voi urma cursurile scouter, apoi de director sportiv”, a transmis Aleksandar Kolarov.
Citește și
Kolarov chiar a avut o carieră plină de succes, cu experienţe şi la Lazio (2007-2010), Manchester City (2010-2017) sau AS Roma (2017-2020). În acelaşi timp, are 94 de meciuri în naţionala Serbiei.
Cel mai mult a jucat pentru Man. City, 246 de partide, înregistrând şi 21 de goluri şi 37 de pase decisive. De altfel, cu englezii a cucerit şase trofee, dintre care două titluri în Anglia. Mai are alte cinci trofee în palmares, toate în Italia, iar cel mai important este titlul obţinut cu Inter în 2021.
Inter forţează aducerea lui Dybala
Paulo Dybala (28 de ani) nu îşi va prelungi contractul cu Juventus Torino, scadent în această vară. Atacantul din Argentina ar putea rămâne în Italia, la o mare rivală a ”Bătrânei Doamne”.
Jurnalistul italian, Fabrizio Romano a anunţat că transferul lui Dybala la Inter este ca şi rezolvat. Mai mult de atât, acesta a dezvăluit că atacantul va avea un salariu net anual, în jurul sumei de 6 milioane de euro.
Directorul lui Inter a confirmat interesul pentru Dybala şi faptul că încearcă să întărească echipa în această vară.
”Dybala? Încercăm să construim cea mai bună echipă cât de repede posibil. Suntem în negocieri”, a declarat preşedintele lui Inter, Giuseppe Marotta.