Echipa de handbal feminin HC Zalău s-a calificat vineri, în deplasare, în turul secund al Cupei României, după ce a învins formaţia de divizia A CSM Roman. Alte 10 partide din turul I se dispută sâmbătă.
HC Zalău a câştigat meciul cu scorul de 25-20 (12-7).
Citește și
Celelalte dispute din primul tur sunt programate sâmbătă, între CSU Timişoara – SCM Craiova, CS Liviu Rebreanu Turda – Măgura Cisnădie, CSM Făgăraş – Minaur Baia Mare, Unirea Dobroeşti – Ştiinţa Bucureşti, CSM Bacău – Spartac Bucureşti, Activ Ploieşti – Dacia Mioveni, CSM Deva – SCM Rm.Vâlcea, CSM Iaşi – CSM Slatina, ”U” Cluj – Corona Braşov şi CSM Slobozia – Gloria Buzău.
Meciurile se joacă în manşă unică, iar din turul următor vor intra în competiţie şi formaţiile participante în cupele europene – CSM Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa, Dunărea Brăila şi CSM Târgu Jiu.
În 2023, Cupa României a fost câştigată de CSM Bucureşti, care are în palmares cinci trofee, câştigate în 2016, 2017, 2018, 2019 şi 2022, după nouă finale consecutive în competiţie.