Adrian Mutu a reuşit să o califice pe România U21 la turneul final al Campionatului European, după o remiză cu Danemarca, scor 1-1, iar la finalul partidei a comentat zvonurile privind o trecere a sa la CFR Cluj, unde ar putea să-l înlocuiască pe Dan Petrescu.
Mutu nu a negat relaţia bună avută cu şefii clubului ardelean, dar a precizat că nu a purtat nicio discuţie în acest sens. Mai mult, Mutu spune că e la fel de apropiat şi de patronul Craiovei, Mihai Rotaru, dar că deocamdată îşi doreşte să continue la naţionala de tineret pentru a acumula experienţă.
"Ce o să fac eu? Deocamdată o să mă bucur de această calificare! Sincer, îmi doresc să rămân aici!
Nu am primit nimic oficial de la CFR! Nu am fost la nicio discuţie. Eu am o relaţie bună cu conducerea clubului, dar am o relaţie bună şi cu Mihai Rotaru şi nu sunt la Craiova.
Hai să vedem ce se întâmplă de acum încolo... Probabil oamenii de fotbal încep să mă vadă şi pe mine cum lucrez ca antrenor şi îşi vor forma o părere. Nu e grabă, sunt la început de drum şi a răbdare. Vreau să acumulez cât mai multă experienţă", a declarat Adrian Mutu după calificarea la EURO 2021.