Grupurile consultative Tehnic şi Fotbal ale IFAB (FAP-TAP), reunite miercuri, au recomandat ca regula celor cinci schimbări să devină permanentă.
“Ca urmare a solicitărilor venite de la confederaţii, asociaţii, ligi şi alte părţi-cheie din fotbal cu privire la introducerea permanentă a acestei opţiuni în Legile Jocului (ediţia 2022/2023), FAP-TAP a recomandat astăzi că competiţiile ar trebui să poată decide creşterea numărului de schimbări în funcţie de necesităţile mediului lor fotbalistic, în timp ce actualul număr al oportunităţilor de schimbări rămâne acelaşi”, se arată pe site-ul International Football Association Board.
Regula celor cinci schimbări a fost adoptată cu caracter temporar în 2020, în contextul pandemiei de coronavirus.
Citește și