Frosinone a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-2, Genoa, într-un meci al etapei a 37-a din Serie B. Unul din golurile învingătorilor a fost marcat de jucătorul român Daniel Boloca.
Derby de foc între Frosinone şi Genoa
Frosinone a disputat sâmbătă derby-ul din Serie B cu Genoa, într-un meci în care, pe teren, s-au aflat trei fotbalişti români. Oaspeţii au deschis scorul încă din minutul 14, când Milan Badelj a profitat de o respingere greşită şi a înscris de la marginea careului. În minutul 27, Genoa a rămas în zece, după eliminarea lui Mattia Bani şi Frosinone şi-a revenit repede, iar Luca Mazzitelli a egalat în minutul 29, pentru ca în minutul 45+1, Daniel Boloca să aducă gazdele în avantaj. Repriza secundă a început cu ocazii ale gazdelor, care au reuşit să se desprindă în minutul 77, prin reuşita lui Gennaro Borrelli. În minutul 90+1 arbitrul Gianpiero Miele a anulat un gol al lui Gudmundsson, dar după consultarea VAR, golul islandezului a fost validat şi partida s-a încheiat 3-2.
Citește și
Daniel Boloca a fost integralist la Frosinone, la fel şi Radu Drăguşin la Genoa. George Puşcaş a întrat pentru Genoa în minutul 65.
Frosinone este pe primul loc în clasament, cu 77 de puncte, urmată de Genoa, cu 70 de puncte. Ambele echipe sunt deja promovate în Serie A.
Alin Toşca a fost integralist la echipa lui, Benevento, care s-a impus pe teren propriu cu 2-1 în faţa grupării Modena.
Marius Marin a fost titular în echipa Pisei, care a jucat la Brescia în partida terminată la egalitate (1-1). Marin a primit un cartonaş galben şi a fost înlocuit în minutul 85. Olimpiu Moruţan a intrat în minutul 67 şi a participat la faza golului egalizator cu o pasă de gol, iar Adrian Rus a fost rezervă neutilizată. Pisa ocupă poziţia a 9-a în clasament.
Ionuţ Nedelcearu a fost integralist la Palermo, în meciul pierdut pe terenul lui Cagliari cu 2-1.
Parma, care a jucat cu Spal, în deplasare, l-a utilizat pe Dennis Man încă din primul minut, românul fiind înlocuit în minutul 58. Celălalt jucător român al Parmei, Valentin Mihăilă a intrat pe teren în minutul 59. Parma se află pe locul al cincilea în clasament, cu 57 de puncte. ”Cruciaţii” au câştigat cu 1-0.
Rezultatele înregistrat sâmbătă în etapa a 37, penultima, din Serie B:
- Ascoli – Cosenza 1-1; Bari – Reggina 1-0; Benevento – Modena 2-1; Brescia – Pisa 1-1; Cagliari – Palermo 2-1; Como – Ternana 3-1; Spal – Parma 0-1; Sudtirol – Cittadella 1-1; Venezia – Perugia 3-2; Frosinone – Genoa 3-2.
Sursa foto: Profimedia