FCSB a realizat până acum două transferuri de marcă în vederea pregătirii pentru viitorul sezon.
Primul a fost David Kiki, fundaş lateral ce a evoluat în 74 de partide în toate competiţiile pentru Farul în perioada 2022-2024. El a fost unul din jucătorii de bază alături de care echipa câştiga titlul în sezonul 2022-2023. Internaţionalul beninez în vârstă de 30 de ani a efectuat deja vizita medicală şi a semnat contractul, urmând să se prezinte la pregătire pe 14 iunie.
Citește și
A doua mutare a „roş-albaştrilor” este Daniel Popa, adus de la „U” Cluj pentru 300.000 de euro, sumă ce reprezintă clauza de reziliere a experimentatului fotbalist.
Recent, Becali a mai anunţat un transfer la FCSB. Omul de afaceri nu a dorit să ofere foarte multe detalii, dar a precizat că mutarea care se negociază va fi ”tare de tot”.
”Acum se negociază!”
”I-am luat pe ăia doi şi acum, nu e urgenţă, o să mai iau 3 sigur. Nu-i zic. Cum să-i zic? Sunt fraier? Unul o să fie tare de tot, se negociază acum. Nu e Louis Munteanu, e ceva tare! Străin!
Nu e, mă, o să vedeţi! E bun, bun! Vor veni ăştia 3, sunt cam luaţi, plus încă ceva, 5-6 în total. Am luat 2, mai trebuie să iau 3-4”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.