Gigi Becali a vorbit, marţi, despre potenţialele transferuri ale lui David Miculescu şi Nicolae Păun la FCSB, două mutări care au, în acest moment, şanse mici să se realizeze.
În cazul lui Miculescu, diferenţa dintre cerere şi ofertă este de cel puţin jumătate de euro. În timp ce Becali s-a arătat dispus să plătească jumătate de milion de euro, UTA vrea cel puţin dublu. Iar suma e considerată prea mare de către Becali, chiar dacă Miculescu are doar 20 de ani, un sezon bun şi o importantă marjă de creştere:
Citește și
"Cu Miculescu am spus că îl vreau. Dacă ei revin mâine şi mă sună, imediat spun da. Au zis că nu discută la suma asta şi fără 1 milion nu-l dau. Am luat şi eu, dar nu s-au confirmat toate. 500.000 de euro e altceva, dar un milion de euro e altceva", a declarat finanţatorul FCSB, luni, la Pro X.
Dacă pentru Miculescu s-a făcut deja o ofertă, Nicolae Păun, de la Sepsi, e momentan în stand by. Apreciat de Becali, mijlocaşul central nu a ajuns încă în stadiul în care să se treacă la negocieri concrete:
"Păun e jucător care e interesant şi îmi place de el. Îl mai studiem, nu a intrat încă pe listă 'Hai să facem transferuri'. Din moment ce nu am cerut negociere, înseamnă că nu îl vrem 100%”, a mai punctat Becali.
De altfel, Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a anunţat că nu ar dori să se despartă de Păun decât în cazul unei foarte bune, de cel puţin 500.000 de euro.