Viitorul a trecut clar de CFR Cluj, 3-1, iar Gică Hagi are toate motivele să fie mulţumit după evoluţia excelentă a echipei sale. „Regele” are şi un remarcat după acceastă seară, Rivaldinho junior. Fair-play, Hagi a subliniat şi faptul că echipa sa a profitat de oboseala acumulată de CFR Cluj, echipă care a jucat şi joi, cu Celtic, la Glasgow, în Europa League (0-2).
„Suntem la egalitate de puncte cu CFR. Ne-am vândut cei mai buni jucători şi suntem tot acolo. Avem două săptămâni să pregătim meciul cu Academica, pentru că este o formaţie care joacă fotbal şi ştie fotbal. Jucătorii mei să joace ei bine, pentru că vor ajunge şi la naţională. Sunt foarte mulţumit că l-am adus pe Rivaldinho. Este un jucător fantastic, care ne ajută foarte mult”, a spus Hagi la Look PLUS.
Fostul jucător de geniu al tricolorilor a vorbit şi despre Cosmin Matei, autorul unui gol de de excepţie. „Pe Matei nu l-am învăţat eu nimic. Am vorbit cu el, avea nevoie de adaptare. Încearcă să ne cunoască, să ne simtă. E un fotbalist bun şi el şi toţi cei care au venit”, a adăugat Hagi.