FCSB a învins s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 2-1, contra celor de la Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană.
Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon, cu trei etape înainte de final, FCSB are 49 de puncte, în timp ce Farul, locul doi, are 35.
Gică Hagi a recunoscut supremaţia celor de la FSCB şi a ţinut să felicite noua campioană.
Citește și
”Trebuie să îi felicităm. Au dominat campionatul. Echipa cea mai bună. Noi, ca celelate cluburi, am avut fluctuaţii, nu am avut o linie.
Astăzi am încercat, am vrut, ne-am dorit, dar au fost puţine realizări. Puteam să facem, cred eu, mult mai mult dacă nu eram aşa de precipitaţi.
Cred că noi ar trebui să vorbim mai puţin şi să felicităm adversarul, FCSB-ul, care e campioana României şi merită felicitări”, a spus Hagi, la final de meci.