Helmut Duckadam s-a stins din viaţă, luni, la vârsta de 65 de ani.
Citește și
Vestea că "Eroul de la Sevilla" a decedat a căzut ca un trăsnet pentru toată suflarea microbistă din România şi nu numai. Publicaţii importante din străinătate i-au dedicat articole ample lui Helmut Duckadam, spaniolii de la AS numindu-l "unul dintre cei mai mari portari din istorie".
Marţi, Duckadam a avut parte de un ultim omagiu, familia, prietenii şi oameni care l-au preţuit au fost prezenţi pe Arena Naţională, unde a fost aşezat sicriul cu trupul legendarului portar. De asemenea, personalităţi din fotbal şi cluburi au ţinut să îşi prezinte condoleanţe.
Acum a venit şi rândul Sevilliei să îl omagieze pe Helmut Duckadam. Clubul din La Liga a depus o coroană de flori pe gazonul unde legendarul portar a scris istorie.