FC Voluntari a dispus în deplasare, în direct pe Look Sport+, de Astra Giurgiu, cu scorul de 3-0. Pentru formaţia pregătită de Ionuţ Badea se anunţă un final de sezon extrem de greu, jucătorii par cu moralul la pământ, iar retrogradarea suflă în ceafă fostei campioane, fiind pe loc de baraj, la doar un punct de Hermannstadt, prima echipă ce se află pe loc direct de Liga 2.
Gabi Tamaş nu se dezminte. Ajuns la 37 de ani, fundaşul a fost unul din cei mai buni oameni de pe teren, oferind o pasă de gol de senzaţie, la golul de 2-0, semnat de Lopes, în minutul 50.
Citește și
”Da, a fost un meci foarte important, cât şi pentru cei de la Astra. Suntem foarte fericiţi că am câştigat, dar mai avem o finală şi să nu avem emoţii la baraj am vrea să ăi batem, şi pe cei de la UTA acasă. Noi la echipă am avut linişte.
Ăsta e fotbalul până la urmă. Dinamo a bătut 4 meciuri şi nu mai e la retrogradare, noi nu am bătut 3, am intrat la retrogradre. Ăsta e fotbalul, e frumos.
Am făcut sală azi de dimineaţă şi de asta.. glumesc. Asta e o calitate a mea şi uite că mi-a ieşit şi azi şi mă bucur mult.
Cea mai bună pasă lungă? Când i-am dat lui Mutu, la europene. Aia cred că a fost cea mai fumoasă pasă şi cred că cea mai importantă. Am păstrat-o, nu se uită niciodată”, a declarat Tamaş, la flash-interviuri.