Cu trei jucători, Real Madrid este clubul cel mai bine reprezentat în echipa Ligii Campionilor, după ce a învins, sâmbătă, pe Liverpool. Mohamed Salah este singurul jucător al ”cormoranilor” prezent în primul 11, informează lequipe.fr.
În afară de Real Madrid, Manchester City şi Bayern Munchen sunt singurele cluburi care au mai mult de un jucător în această formaţie: Joao Cancelo şi Riyad Mahrez pentru Sky Blues, Robert Lewandowski şi Leroy Sane pentru elevii lui Julian Nagelsmann.
Citește și
Liverpool este reprezentată doar de Mohamed Salah, care a marcat 8 goluri şi a oferit 3 pase decisive în 13 meciuri.
Echipa Ligii Campionilor, în opinia forului european, este următoarea: Courtois (Real Madrid) - Militao (Real Madrid), Cancelo (Manchester City), Reinildo (Atletico Madrid) - Sane (Bayern Munich), Mahrez (Manchester City), Danjuma (Villarreal), Salah (Liverpool) - Haller (Ajax Amsterdam), Lewandowski (Bayern Munich), Benzema (Real Madrid).
Real Madrid a câştigat, sâmbătă seară, pentru a 14-a oară Liga Campionilor, învingând în finala disputată pe Stade de France, la Saint-Denis, Liverpool, scor 1-0 (0-0). Golul a fost marcat de Vinicius, în minutul 59.