Ousmane Dembele îşi va prelungi contractul cu Barcelona, în ciuda ofertelor pe care le-a refuzat de-a lungul sezonului.
Dembele a făcut un sezon destul de bun pe Camp Nou, a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei şi datorită calităţilor lui, Xavi şi-a dorit ca el să rămână la Barcelona. Dar negocierile pentru reînnoirea contractului, dintre francez şi club nu au mers atât de bine, el şi reprezentanţii lui cerând un salariu mult prea ridicat pentru bugetul echipei catalane.
Citește și
Chiar dacă au existat mai multe runde de negocieri între cele două părţi, nu s-a ajuns la nimic concret şi lucrurile păreau că merg înspre o despărţire a lui Dembele de FC Barcelona. Până astăzi, când Mundo Deportivo a anunţat că Dembele îşi doreşte să semneze cu echipa la care evoluează din 2017. Spaniolii anunţă că va avea un salariu cu 40% mai mic decât cel pe care l-a avut până acum şi ”se grăbeşte să semneze” cu Barcelona.
Astăzi a fost văzut în vestiarul catalanilor, deşi nu are voie să se antreneze cu echipa, până nu semnează noul contract. Francezul, căruia i-a expirat contractul pe 30 iunie, a venit să facă vizita medicală şi să îşi salute colegii.
…and here’s Ousmane Dembélé in Barcelona’s dressing room today. He has completed medical tests in the morning at Ciudad Deportiva, then he was with the team. #FCB
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) July 12, 2022
New deal, to be approved and signed - valid until June 2024. pic.twitter.com/xiB1dWeNBN