Hagi trăieşti într-un exil modern la Ovidiu, pe planeta sa, acolo unde şi-a creat o lume în care gazoanele sunt verzi chiar şi iarna. Faţă de eroul lui Saint-Exupery, în ţinutul său dobrogean cresc mai multe flori, nu doar una atent îngrijită, dar, totuşi, mult prea puţine pentru a fi suficiente pentru toţi ceilalţi.
Problema lui Hagi e că ne grăieşte de pe insula sa. „Regele” fotbalului românesc pare „Micul Prinţ” îmbătrânit, dar înţelepţit, nostalgic şi înfierbântat de dorul marilor bătălii de altădată. Pasiunea-l întinereşte niţel.
La Ovidiu s-a născut fotbalul paralel, duşmanul celui de stat. Fotbalul ăsta paralel este făcut din bani privaţi şi se întinde pe şapte hectare, având opt terenuri de antrenament, toate cu nocturnă, pe care se antrenează sute de copii. Pentru mulţi dintre aceştia se asigură masă, cazare şi şcoală. Îmi doresc ca cele două paralele să se întâlnească într-un punct, cât de repede.
Citește și
Iar fotbalul paralel mai şi protestează când în jurul său cresc atâtea mărăcini.
Mereu înflăcărat când vine vorba despre nevoile fotbalului, Hagi a lansat un îndemn socialist către UEFA. Să ne ajute cavalerii de la Nyon să reintrăm în turnirul cupelor europene, că am fost şi noi odată nişte nobili ai bătrânului continent. Să deschidă elveţienii porţile grupelor, că nu toţi suntem Urziceni sau Oţelul.
O măsura de stânga, cum ar spune analiştii politici. Hagi face apel la dimensiunea umanitară a unui for putred de bogat, care riscă să-şi transforme cel puţin o competiţie într-una elitistă, în care se vor roti cadrele între ele până se vor plictisi toţi plătitorii. Adică, noi.
În fotbalul românesc, la această oră, cineva trebuie să aprindă lumina. Hagi caută un chibrit când ne spune că „trebuie să ne luptăm cu Spania” sau că „e greşit să ne propunem locul doi”. Parcă auzim o voce de pe altă planetă şi nişte râsete pe fundal.
În rezumat, morocănosul de serviciu caută soluţii concrete pentru problemele fundamentale ale fotbalului românesc: mentalitatea şi banii. De când suntem pe pământ, acestea sunt.
Freud spunea despre Da Vinci că a deschis ochii mult prea devreme, când omenirea era adormită într-o beznă profundă. Toate ideile geniului toscan aveau să fie aplicate abia câteva secole mai târziu.
Nu-l compar pe Hagi cu Leonardo, departe gândul, dar am reţinut spiritul ideii lui Freud. Păstrez proporţiile. Nu săriţi. Că se întunecă, asta e cert. Nu sunt fatalist, doar că, din sezonul viitor, pornim la drumuri europene cu băieţii din Feroe.
Cel mai celebru român ne grăieşte dintr-un întuneric în care suntem comod adânciţi. Tot ce-mi pot dori e să nu rămână după Hagi doar o statuie, după cum chiar el o decreta. Ar însemna că doar piatra aia ne-ar mai certa când o merităm.
Nu spun că Hagi are dreptate, dar mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume în care ne-am bate din nou cu Spania şi UEFA ar întinde o mână către marile naţiuni decăzute ale Europei, nu spre Astana sau Baku. Până atunci, să ne întindem reciproc nişte mâini. Tinerii lui Isăilă şi Rădoi ne-au demonstrat că se poate. Propun, de pe insula mea, să nu stăm la mila celor bogaţi.
Cristian Aszalos
