Florentin Pera (42 de ani) are şanse mari să fie noul selecţioner al naţionalei de handbal feminin. El a reziliat recent contractul cu ŢSKA Moscova şi poate semna fără probleme.
Adi Vasile nu va mai continua la prima reprezentativă, unde a stat un an şi jumătate.
Citește și
”Pentru mine a fost o mare realizare să antrenez o echipă aşa mare, cum e ŢSKA Moscova, un club care îşi propunea câştigarea Ligii Campionilor.
Îmi pare rău că nu am avut şansa de a ajunge în Final Four şi a lupta pentru câştigarea Ligii Campionilor.
Mai aveam un an de contract, am ajuns la o înţelegere, am reziliat pe cale amiabilă, fără nicio pretenţie financiară.
Negociez cu echipa naţională. Am avut o întâlnire cu domnul preşedinte Costel Din, nou conducere mi-a propus postul de selecţioner al României.
Mă simt onorat, suntem în discuţii avansate, mai sunt câteva detalii de pus la punct.
Sper ca până la sfârşitul lunii să se definitiveze discuţiile şi ar reprezenta un vis împlinit. E onorant să fii selecţionerul naţionalei României.
Voi pune toată energia mea pentru a aduce un plus echipei naţionale, voi imprima o mentalitate de învingător fetelor”, a spus Pera, pentru Orange Sport.
Tehnicianul a pregătit în carieră pe: Universitatea Reşiţa, Mreuşul Tg. Mureş, Cetate Deva, Tomis Constanţa, HCM Roman, U Alexandrion Cluj, HC Dunărea Brăila, CSM Râmnicu Vâlcea şi ŢSKA Moscova.