Hansi Flick, antrenorul lui Bayern Munchen a declarat că formaţia sa este foarte pregătită din punct de vedere tactic, pentru finala Champions League, care va fi mâine seară, de la ora 22:00, în direct pe Look Plus.
Cei de la Bayern vor juca tot în presingul caracteristic, care le-a adus atâtea rezultate notabile în acest sezon, pe lângă calificarea în ultimul act, bavarezii au câştigat Bundesliga şi Cupa Germaniei. Flick este de părere că tactica pe care o pregăteşte pentru mâine va duce la neutralizarea starurilor campioanei Franţei.
Citește și
”Presingul sus este ceea ce ne caracterizează. Lăsăm puţine spaţii adversarului, dar evident spaţiul în spatele liniei noastre de fund este mai mare. Am revăzut meciurile cu Barcelona şi Lyon şi va fi important pentru noi să fim atenţi la pasele lor în adâncime şi să nu le lăsăm mingea. Sigur că ştim că Parisul are jucători foarte rapizi, dar în ultimele zece luni ne-am impus filosofia, să presăm sus a fost garanţia succesului nostru şi nu vom schimba mare lucru", a spus Flick, înainte de marele meci de mâine.