FCSB a învins pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa FC Botoşani, în penultimul meci al etapei a XXI-a din Superligă.
Golul a fost marcat de Florinel Coman, în minutul 78.
Antrenorul celor de la Botoşani, Flavius Stoican a declarat că elevii săi puteau obţine mai mult de la acest meci şi speră ca lucrurile să arate mult mai bine în 2023.
Citește și
”Păcat că am luat acel gol. Ei au avut acest jucător Coman, care atunci când a intrat şi-a făcut simţită prezenţa pe teren. A avut o execuţie frumoasă. Sunt jucători cu calitate, dar astăzi au simţit şi ei pe pielea lor că a fost un meci greu. Poate va veni şi şansa noastră şi vom reuşi să câştigăm împotriva FCSB-ului. Cred că meritam mult mai mult.
O să arătam mult mai bine de la anul. Avem în minte câţiva jucători. De mâine încolo vom trece la treabă.
(n.r. transferul lui Boli la FCSB) Este jucătorul nostru, un caracter deosebit. Până la momentul acesta nu există nimic oficial", a spus Stoican, după meci.