Sepsi nu arată deloc ca echipa care impresiona sezonul trecut, în Casa Liga 1. Rezultatele nu sunt cele dorite de conducere, dar nici jocul nu mai e acelaşi, nu mai e atât de plăcut.
Cei de la Gazeta Sporturilor au scris că antrenorul nu s-a prezentat la antrenamentul de marţi al echipei şi nu va mai continua la covăsneni, pe care i-a coordonat către cele mai mari performanţe din istorie.
Citește și
Patronul Laszlo Dioszegi a dezvăluit că Robert Ilyes şi Laszlo Kulcsar şi vor pregăti echipa în următoarea perioadă.
„Deocamdată Robert Ilyes şi Laszlo Kulcsar vor conduce echipa. Sperăm să începem seria victoriilor!”, a scris patronul celor de la Sepsi pe Facebook.
Cei de la DigiSport scriu că patronul covăsnenilor a demarat negocieri cu Ladislau Boloni, dar a mai apărut o varianta de antrenor, de asemenea cu experienţă. Gazeta Sporturilor a relatat că Flavius Stoican este o variantă luată în calcul.
Acesta este liber de contract, după ce s-a despărţit de Viitorul Pandurii Târgu-Jiu, formaţie din Liga 2 cu care a avut rezultate impresionante.