Fiorentina a încheiat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia Atalanta Bergamo, în ultimul meci al etapei a 30-a din Serie A.
Joakim Maehle a deschis scorul pentru oaspeţi, în minutul 37, iar gazdele au egalat în minutul 56, când Arthur Cabral a transformat un penalty, acordat după consultarea VAR, pentru un henţ al lui Rafael Toloi.
Atalanta ocupă locul 6, ultimul care duce în cupele europene, cu 49 de puncte, depărtându-se la cinci puncte de principala sa urmăritoare, Juventus.
AC Fiorentina se află pe poziţia a 9-a, cu 42 de puncte.