David de Gea (32 de ani) pleacă de la Manchester United, după 12 ani în care a apărat buturile ”diavolilor”, fiind adus de legendarul Sir Alex Ferguson de la Atletico Madrid, contra sumei de 25 de milioane.
Între portarul spaniol şi formaţia din Premier League s-au purtat negocieri pentru prelungirea contractului, însă fără succes.
Citește și
"Am vrut doar să trimit acest mesaj de adio tuturor suporterilor lui Manchester United. Aş dori să-mi exprim recunoştinţa şi aprecierea neclintită pentru dragostea din ultimii 12 ani. Am realizat multe de când dragul meu, Sir Alex Ferguson, m-a adus la acest club.
Mereu am fost incredibil de mândru de fiecare dată când am purtat acest tricou, am reprezentat cel mai mare club din lume şi a fost o onoare pe care au avut-o doar câţiva fotbalişti norocoşi.
A fost o perioadă de neuitat şi de succes de când am venit aici. Nu credeam că atunci când am plecat din Madrid, pe vremea când eram un puşti, voi reuşi să realizez aşa ceva. Acum, este momentul potrivit să accept o nouă provocare, să mă împing din nou într-un mediu nou.
Manchester va fi mereu în inima mea, m-a modelat şi nu mă va părăsi niciodată”, a postat de Gea.