Bursa Best Next Pilot a ajuns la faza finală. Din aproape 200 de candidaţi înscrişi anul acesta, cei mai buni 16 se luptă sâmbătă, pe circuitul Motorpark Romania, începând cu ora 13:00, pentru 2 burse de pilot titular în sezonul 2021 de Romanian Endurance Series. Nu rataţi bătălia pentru glorie transmisă LIVE pe canalul nostru YouTube.
“Este al doilea an în care organizăm Best Next Pilot. Ne-am bucurat că anul trecut am putut sprijini doi piloţi cu adevărat talentaţi să îşi îndeplească visul de a lua parte pentru prima dată la o competiţie motorsport. La nivel internaţional marile echipe organizează periodic programe de recrutare a tinerelor talente în motorsport. Ne-am dorit mult să aducem şi în Romania această oportunitate. Avem mulţi tineri pasionaţi de automobilism sportiv, dar care financiar nu au posibilitatea de a începe o carieră în motorsport. Best Next Pilot este primul program de recrutare din România, ajuns deja la a doua ediţie”, a spus Mihai Zamfir, membru fondator al Asociaţiei Club Sportiv Blitzwolf Racing.
Citește și
“Anul trecut, podiumul la clasa A1 (locurile 1 şi 2), la Romanian Endurance Series 2020, a fost ocupat de câştigătorii burselor Best Next Pilot 2020: Mihnea Danacica din echipa BlitzWolf Racing Team şi Damian Filip din echipa Willi Msport. A fost o mare bucurie să putem cotribui la îndeplinirea visului unor tineri piloţi atât de talentaţi. Invităm şi anul acesta tinerii în număr cât mai mare la Best Next Pilot!”, a spus Willi Nicolae, fondator ACS Willi MSport.