Portarul echipei Tottenham, Hugo Lloris, negociază un eventual transfer la Los Angeles FC, grupare din Major League Soccer, informează BBC.
Lloris a fost aproape de a pleca de la Tottenham în vară şi a negociat cu Lazio, dar atunci nu s-a ajuns la o înţelegere.
Citește și
Hugo Lloris a jucat în 447 de meciuri pentru Spurs de când a semnat de la Lyon, în 2012.
Ajuns la 37 de ani, el a strâns 145 de selecţii pentru naţionala Franţei, cu care a câştigat Campionatul Mondial în 2018 şi Liga Naţiunilor în 2021.
Hugo Lloris mai are în palmares Cupa şi Supercupa Franţei cu Lyon, dar şi Campionatul European U19 din 2005 cu reprezentativa ”cocoşului galic”.