Kevin Boli (31 de ani) e la un pas de momentul în care va semna cu FCSB. Dorit insistent de Becali încă din urmă cu o lună, fundaşul central al lui FC Botoşani va pleca încă din această iarnă, Valeriu Iftime recunoscând că nu mai are cum să-l ţină la echipă.
Contractul lui Boli cu FC Botoşani, semnat în iulie, expiră în vara lui 2023, dar Iftime şi nepotul lui Basile Boli au o înţelegere conform căreia fundaşul central poate pleca încă din această iarnă, la startul pauzei competiţionale. Cum Gigi Becali a intrat pe fir şi şi-a manifestat public dorinţa de a-l aduce pe Boli la FCSB, Iftime speră, acum, să obţină o sumă de bani în schimbul fotbalistului său, undeva în jurul a 100.000 de euro:
Citește și
"Boli pleacă nu că îl dau eu afară. Boli pleacă pentru că are un contract special cu mine, eu aş vrea să rămână, dar dacă el vrea să plece nu am ce să îi fac. Mai are până în vară contract şi dacă vrea să plece eu îi dau drumul", a spus patronul moldovenilor, pentru AS.ro.
Discuţiile dintre cei doi parteneri de afaceri au început în urmă cu mai multe luni, iar acum sunt aproape de acordul prin care Boli va face trecerea spre vicecampioana României:
"Da, m-am înţeles cu Iftime, probabil că Boli va veni la noi. În fotbal, depinzi de o zi sau de o altă zi. Când câştigi, spui că-l iei, apoi, când pierzi, spui că nu-l mai iei. Dar m-am înţeles cu Iftime. Eu îl vreau pe băiat", spunea Becali, în urmă cu două săptămâni.
Văzut drept un concurent cu şanse reale în lupta pentru titularizare cu Dawa, Tamm şi Cristea, Boli are trei titluri cu CFR şi unul cu Farul.
Cotat la 450.000 de euro, Boli a fost adus în Româia de Farul, în vara lui 2015, din postura de jucător liber de contract după despărţirea de belgienii de la Mouscron. A făcut pasul spre CFR Cluj în 2017, iar în 2018 a fost vândut cu 2.5 milioane de euro în China, la Hengfeng, pentru ca mai apoi să fie vândut, în 2020, la echipa turcă Samsunspor. A semnat în această vară cu FC Botoşani, pentru care a strâns 12 meciuri.