FCSB are un start modest de sezon, dar, cu toate acestea, fanii sunt foarte aproape de echipă. Mai apropiaţi decât în ultimii ani, deşi clubul are cel mai slab început de stagiune din aceiaşi ultimi ani. Aşa se face că partida retur din runda a 3-a a preliminariilor Conference League, cu Dunajska Streda, se va juca cu un număr important de fani în tribune.
Până duminică se vânduseră, deja, peste 15.000 de bilete. Mai sunt câteva zile până la partidă, care va avea loc joi, astfel că, în foarte mare măsură, tribunele Arenei Naţionale vor fi pline în proporţie de peste 50 la sută. E de aşteptat ca numărul fanilor să fie în jurul a 30.000.
Citește și
Tocmai din acest motiv, conducătorii FCSB-ului au decis să pună în vânzare şi bilete pentru inelul al 3-lea al stadionului, asta deşi nu se întâmplă prea des acest lucru. Doar în momentul în care e cerere foarte mare de bilete se dă drumul şi la ultimul inel.
FCSB, sancţionată de UEFA din cauza suporterilor. Decizia anunţată de forul continental
Comisia de Apel a UEFA a decis sancţionarea FCSB-ului, ca urmare a problemelor de la meciul dintre echipa bucureşteană şi Saburtalo, disputat în data de 28 iulie, în Conference League.
Astfel, FCSB a primit o amendă de 50.000 de euro şi va trebui să joace următorul meci de acasă cu tribuna sud a stadionului închisă, din cauza comportamentului rasist al suporterilor.
De asemenea, FCSB va trebui să afişeze la următorul meci de acasă din cupele europene un banner cu mesajul ”#NoToRacism”.
În plus, echipa bucureşteană a fost amendată cu 1.500 de euro pentru aruncarea de obiecte de către fani.