Adrian Mititelu pregăteşte deja terenul în cazul în care-l va vinde pe Juan Bauza în iarnă sau în vara anului viitor. Finanţatorul de la FC U Craiova a pus ochii pe Soufiane Jebari (27 de ani, foto dreapta),, playmaker-ul celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc.
Cum evoluţiile foarte bune al lui Bauza au atras interesul lui Gigi Becali, Mititelu l-a "betonat" pe argentinian cu un contract până în 2025 şi o clauză de reziliere în valoare de opt milioane de euro, pregătindu-se, în paralel, şi de un transfer în străinătate. O eventuală plecare a sud-americanului ar lăsa un gol imens în echipa de start a lui Marius Croitoru, iar Adrian Mititelu are, deja, o idee de înlocuitor. Conform ProSport, Soufiane Jebari, spaniolul de origine marocană al celor de la Csikszereda, e decarul identificat drept omul potrivit pentru a-i urma lui Bauza în postura de dirijor al jocului ofensiv al oltenilor.
Citește și
Cotat în acest moment la 150.000 de euro, Jebari joacă tot la Csikszereda, clubul de la care FC U Craiova l-a transferat şi pe Bauza. Are două goluri şi două pase decisive în cele şase meciuri în care a îmbrăcat tricoul ciucanilor, iar profilul său este aproape identic cu al lui Bauza: centru de greutate jos, tehnică bună în regim de viteză, capacitatea de a scoate om din joc şi de a-şi pune coechipierii în poziţii bune.
Jebari şi-a petrecut mare parte a junioratului la Girona, apoi Csikszereda l-a adus în România în 2017, mai întâi sub formă de împrumut de la Llagostera, apoi printr-un transfer definitiv. Spaniolul aa vut o experienţă scurtă la UTA Arad, între ianuarie şi iulie 2020, apoi s-a întors la Csikszereda.