Transferul sirianului Mahmoud Al Mawas (27 de ani) la FC Botoşani a trezit un mare interes, în special din partea fanilor din ţara natală a mijlocaşului, dar vremea rece din România dă planurile fotbalistului şi ale lui Marius Croitoru peste cap.
Citește și
Venit de la o vreme mult mai caldă, Mawas a fost nevoit să dea nas în nas cu ninsoarea şi frigul din Moldova, detalii care-l fac să nu se poată exprima, pentru moment, aproape de nivelul său maxim: "E speriat, săracul. El reacţionează bine, doar că va daţi seama, mişcările şi dinamica lui sunt total diferite. În 5 minute după ce a ieşit pe teren, i-au îngheţat picioarele.
Vă daţi seama, venind de la 30 de grade Celsius la -5, e inuman să poţi să suporţi astfel de diferenţe de temperatură. Nu s-a speriat de ninsoare, pentru că nu a nins foarte mult, dar pe el frigul îl termină", a declarat Croitoru, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.
Al Mawas, prezentat cu fast: "Este un jucător valoros"
"Pentru mine, această provocare este foarte importantă şi este o poartă de a ajunge la echipele mari din Europa. Dacă vrea Dumnezeu, îmi voi asuma responsabilitatea faţă de echipa Botoşani şi pentru mine în general şi pentru suporterii sirieni şi voi face tot ce pot pentru a-mi atinge visul. Toată lumea de aici m-a susţinut şi antrenorul a fost alături de mine în fiecare moment de când am venit, de asemenea şi toţi jucătorii m-au ajutat la antrenamente.
Sper să fiu o completare excelentă pentru echipă şi să-i ajut pe colegii mei să câştige meciurile. Această etapă va fi dificilă pentru mine, dar o voi trece marcând primul gol sau oferind prima pasa de gol unui coechipier sau chiar cu prima victorie, pe care sper sa o obţinem la următorul meci", a spus Mahmoud Al Mawas.
"Am făcut tot posibilul să-i facem adaptarea mult mai uşoară, pentru că este un jucător valoros, are peste 60 de meciuri jucate la nivel internaţional, ceea ce spune multe despre valoarea lui ca om şi ca jucător. Poate să joace de la mijloc în sus pe orice poziţie. Aşteptările pe care le am de la el le am de la toţi jucătorii, pentru că am avut de suferit în această perioadă şi mizez foarte mult pe această dorinţă a lor de reaşezare valorică, pentru că sunt jucători care în ultimele două luni nu au jucat deloc şi au dorinţa de a reveni acolo unde au fost", a precizat Marius Croitoru.
"Subiectul pare interesant şi, dacă tratăm ca atare la nivel de marketing, poate fi un câştig interesant pentru FC Botoşani. Dar foarte important e să fie şi un câştig sportiv şi asta se va vedea în timp, pentru că Mawas are valori sportive. Dar ca marketing, la câte mesaje şi prieteni sunt pe Facebook din partea siriană, este extraordinar. Ce este interesant că acest copil a preferat un salariu de Liga 1 din Romania faţă de nişte bani mult mai mulţi de undeva din zona Golfului tocmai pentru a intra în Europa", a declarat Valeriu Iftime.