Dinamo Bucureşti a trecut în deplasare, cu 2-0, de echipa campioană a României, Farul Constanţa, în ultimul meci al etapei a 25-a din Superliga.
În repriza a doua, camerele au surprins un mic fan al dobrogenilor în lacrimi. Dobrogenii au iniţiat o campanie pentru a-l găsit, iar rezultatul a venit imediat.
Citește și
”Dumi” a avut o zi de neuitat, fiind invitat la baza de pregătire a echipei, unde s-a fotografiat cu Gică Hagi, dar şi cu jucătorii.
”Întâlnire emoţionantă pentru Dumi, fanul farist de 6 ani care a impresionat o ţară întreagă cu lacrimile vărsate pentru Farul.
Clubul nostru i-a făcut o surpriză de proporţii micului farist, iar Dumi s-a întâlnit cu managerul tehnic Gheorghe Hagi şi cu jucătorii farişti. Dumi a primit un cadou special, o minge semnată de cel mai mare fotbalist din istoria României.
În vestiar, fotbaliştii farişti l-au întâmpinat cu aplauze, iar căpitanul Ionuţ Larie i-a oferit un tricou cu semnăturile tuturor jucătorilor, dar şi alte materiale promoţionale cu însemnele clubului nostru”, este comunicatul campioanei.