Fostul fotbalist iranian Ali Daei, care şi-a manifestat în mai multe rânduri sprijinul pentru protestele antiguvernamentale din ţară, a anunţat luni că soţia şi fiica sa nu au putut părăsi Iranul pentru o vacanţă în Dubai.
Ali Daei a avut el însuşi paşaportul confiscat, iar, potrivit AFP, familia sa nu a putut părăsi Iranul, luni, cu un avion al companiei Mahan Air, din Teheran. Soţia şi fiica lui Ali Daei au decolat din capitala Iranului, luni, însă avionul a făcut o escală neanunţată în ruta sa spre Dubai. Mai precis pe Insula Kish, din Golful Persic, unde soţia şi fiica fostului fotbalist au fost coborâte din avion şi conduse într-un birou al aerportului, unde au fost chestionate de autorităţi.
Citește și
Ali Daei a negat zvonurile că soţia şi fiica sa au fost reţinute de poliţie, dar susţine că nu ar exista nici un document oficial care să le interzică acestora să părăsească ţara.
Daei se numără printre celebrităţile iraniene care au susţinut protestele izbucnite în ţară după moartea Mahsei Amini în septembrie.