Ioan Andone (60 de ani) a pus pe masă o variantă complet surprinzătoare, joi dimineaţă, la Look Sport LiVE: Cosmin Olăroiu ar putea merge să antreneze în Jponia, ţara în care şi-a încheiat cariera de fotbalist profesionist, în 2001.
Campion al Chinei cu Jiangsu Suning, Oli a fost nevoit să plece, miercuri, de la club din cauza schimbărilor financiare dictate de Federaţia de Fotbal din China, iar acum se află în punctul în care, conform spuselor sale într-o discuţie privată cu Ioan Andone, caută o nouă provocare a carierei. Iar aceasta ar putea veni din campionatul japonez, unul ceva mai diferit decât cele din China şi Arabia Saudită, pentru că accentul e pus pe jucătorii locali, nu pe străini:
Citește și
"Oli a făcut posibil din imposibil. Ştie să se adapteze la culturi şi la echipele pe care le conduce, ştie să scoată maximul din jucători. Într-un campionat precum cel chinez, să fii candidata numărul şase şi să câştigi titlul...Dovedeşte că a pus inteligenţa în slujba clubului. Dacă regulile continuau şi oamenii voiau să repete performanţa la anul, era mult mai greu. Eu îi văd viitorul în Japonia! Am mai povestit, am mai vorbit cu el. Îmi spunea că sunt nişte provocări. E adevărat, trebuie să te adaptezi. Acolo nu ai foarte mulţi străini, ai şapte-opt localnici pe care trebuie să ştii să-i faci să creadă, să dea totul. Îl văd în Japonia, a jucat acolo, ar fi o provocare pentru el şi eu cred că s-ar adapta şi acolo", a spus Andone, la Look Sport LIVE.
Legătura lui Cosmin Olăroiu cu Japonia îşi are originile la începutul acestui secol, când românul a jucat timp de o jumătate de sezon pentru cei de la JEF United Chiba, echipă la care a fost împrumutat de Suwon Bluewings, echipa din Coreea de Sud la care se transferase în 1997, de la Craiova. Imediat după acea experienţă, Olăroiu şi-a început cariera de antrenor în ţară, la FC Naţional, apoi a ajuns să scrie istorie cu FCSB, dar şi în Zona Golfului şi China.