CFR Cluj a pierdut duelul din deplasare cu Farul, scor 1-0, şi se află la patru ”lungimi” de primul loc în acest moment. Partida din runda a 5-a din play-off-ul a putut fi urmărită în direct pe Prima Sport 1 şi online pe PrimaPlay.ro.
Citește și
Una dintre fazele controversate ale acestui derby a fost penalty-ul acordat de Sebastian Colţescu pentru CFR Cluj în minutul 90, care apoi a fost anulat, după ce arbitrul a revăzut faza la monitorul VAR.
Aflat în studioul Prima Sport, Viorel Moldovan e de părere că centralul a luat decizia corectă, fiind convins în momentul în care a văzut reluările că jucătorul Farului a atins mingea.
”În primă fază am crezut că arbitrul a luat decizia justă, dar după ce a fost chemat să consulte VAR-ul s-a întors şi a considerat că nu este necesară lovitura de departajare. Într-adevăr, jucătorul Farului loveşte mingea şi tind să îi dau dreptate lui Colţescu. E o contră acolo, ia mingea, dar nu mi se pare că are motiv să cadă, mi se pare că accentuează acea cădere. Pe faza iniţială părea un penalty foarte evident”, a explicat Viorel Moldovan, în emisiunea Fotbal Show.
Farul îşi porneşte lumina către titlu şi aduce întunericul pentru campioana en-titre
După o primă repriză fără gol, Farul a deschis scorul în minutul 53. Grameni a pasat lui Băluţă, iar acesta a trimis lui Mazilu, care a înscris. În minutul 89 Gustavo Marins şi Janga au intrat la un balon în careul gazdelor, arbitrul Sebastian Colţescu a dictat iniţial penalti, dar, după intervenţia VAR, a anulat lovitura de pedeapsă, considerând că Marins a lovit mingea.
Farul rămâne pe primul loc în clasament, cu 42 de puncte, la patru puncte de ocupanta locului secund, CFR Cluj, care are 38 de puncte. Este prima înfrângere suferită de clujeni în acest play-off.