Nana Boateng (27 de ani), venit în vara anului trecut la CFR Cluj, a devenit om de bază la campioana României. În plus, el este văzut de Cristian Balaj ca fiind unul dintre cei mai buni mijlocaşi din Casa Liga 1. Preşedintele ardelenilor şi-a permis chiar să spună că africanul este la un nivel cum n-a văzut în cariera precedentă, de arbitru.
Statisticile vorbesc de la sine pentru mijlocaşul din Ghana. Venit în urmă cu câteva luni la CFR Cluj, el a prins deja 34 de meciuri şi a oferit două pase decisive.
Citește și
”Eu, în cariera mea de arbitru, nu am întâlnit un jucător număr 8 de nivelul lui Boateng. Un fotbalist box-to-box foarte bun, cu multe calităţi şi care este şi modest. Boateng este de o modestie rară”, a declarat Cristian Balaj în emisiunea Fotbal Show, pe programul Look Sport+.
Nana Boateng a fost remarcat de Dan Petrescu în urmă cu un an, la meciul dintre KuPs şi CFR Cluj din play-off-ul de Europa League, câştigat de ardeleni cu 3-1. 750.000 de euro este cota de piaţă a lui Boateng, care joacă pe postul de mijlocaş central.
Africanul, fără selecţie la naţionala Ghanei, avea o cotă de 450.000 de euro în momentul venirii la CFR Cluj.