Bogdan Lobonţ, ajuns la 45 de ani, a jucat la cel mai înalt nivel în perioada în care era portar, la echipe mari din Europa, după Rapid, Dinamo sau Corvinul Hunedoara în România. ”Pisica” a bifat cluburi precum Ajax, Fiorentina sau AS Roma, cu olandezii reuşind să ia campionatul, în vara lui 2004.
A luat trei campionate şi în România, două cu Dinamo şi unul cu Rapid, iar un trofeu cu ”câinii” a fost câştigat în 2007, atunci când era un nume important pentru echipa naţională. Lucian Goian, specialist Prima Sport, a rememorat cât de entuziasmat era Lobonţ în momentul în care era anunţat pe lista convocaţilor. În 2007, Lobonţ şi Goian erau colegi la Dinamo.
Citește și
Bogdan Lobonţ a prins sub tricolor, pentru prima reprezentativă a României, 85 de partide, ultima în 2018, într-un amical cu Finlanda.
”Lobonţ, la Dinamo, în momentul în care primea convocarea, era în al nouălea cer! Şi a avut meciuri la Roma, la Ajax. Puteai să spui că e sătul de fotbal, dar nu! Era ca un copil care primea prima convocare la naţională. Nu zic că băieţii de acum au vreo vină, poate aşa sunt vremurile. Nu au vină, dar eu spun că, atunci când mergeai la naţională, era o mândrie!”, a declarat Lucian Goian la Prima Sport 1.
Lucian Goian, părere despre ce simt jucătorii naţionalei
Naţionala României nu trece prin cele mai bune momente în ultimii ani buni, lipsind periodic de la turneele finale, de la EURO şi de la Cupa Mondială. Jucătorii sunt judecaţi, de anumiţi foşti fotbalişti, că nu mai vin cu plăcere sub tricolor şi că nu mai dau tot ce pot pentru prima reprezentativă, iar un nume care a comentat această posibilitate este Lucian Goian.
Specialistul Prima Sport a declarat că e posibil ca fotbaliştii convocabili din aceşti ani să fie afectaţi de critici sau de presiunea care e pusă din spaţiul public, că vor fi arătaţi cu degetul după rezultatele nu foarte bune.
De altfel, nici victoria cu Andorra, scor 2-0, nu a venit în urma unui joc solid pentru reprezentativa condusă de Edi Iordănescu.
”Poate şi ăsta e un aspect, pentru că pe vremuri mergeai cu încredere la naţională. Cu cine jucăm? Cu Ţara Galilor! Mergem să le dăm trei-patru goluri! Băieţii de acum, săracii, ştiu că naţionala e într-un moment prost: «măi, jucăm cu Belarus, nu-i batem, iar ne iau ăstia, ne fac varză, avem prieteni...». Altfel e când vorbeşti cu cineva după ce ai două victorii la rând.
Când nu baţi Macedonia: «ce aţi făcut, mă! V-au bătut şi ăia?». Sunt multe chestii care mental... . De aceea poate la anumiţi jucători se văd anumite probleme”, a spus Lucian Goian la Prima Sport 1, înainte de partida României cu Belarus, care va avea loc marţi, de la ora 21:45 şi va fi LIVE pe Prima TV!