Rivalitatea dintre FC U Craiova şi Universitatea Craiova s-a simţit în zilele premergătoare derby-ului, dar şi pe stadion, când câţiva fani s-au luat la bătaie. În plust, toată tensiunea s-a resimţit şi la nivelul fotbaliştilor celor două echipe, mai ales după aroganţele crainicului de la FC U Craiova, care a prezentat jucătorii Universităţii Craiova doar cu numerele de pe triciuri, nu şi cu numele lor, iar Laurenţiu Reghecampf a fost prezentat cu iniţialele ”L.R”.
Totul a explodat în minutul 72, atunci când Compagno a văzut roşu direct, după o palmă dată conaţinalului şi portarului Universităţii Craiova, Pigliacelli. Eric de Oliverira a comentat scena:
Citește și
”A fost un gest penibil! Tot ce ţine de rivalitate, a fost alimentat şi mai rău. Şi patronii când dau declaraţii, motivează mai rău sau mai bine. Ei influenţează foarte mult prin ceea ce spun public, pentru că fanii ascultă. Crainicul trebuie să ţină cu echipa, este normal, dar nu să reacţioneze în halul ăsta”. A declarat Eric, la Fotbal Look.
Universitatea Craiova a învins, duminică seară, cu scorul de 2-0, rivala locală U Craiova 1948, într-un meci din etapa a 11-a din Casa Liga 1. Golurile au fost marcate de Dan Nistor ’47 şi Ştefan Baiaram ’85.
În minutul 72, de la gazde a fost eliminat Compagno după ce l-a lovit cu palma în cap pe Pigliacelli. La meci au asistat aproximativ 9.000 de spectatori. În minutul 9, jocul a fost întrerupt din cauza torţelor şi fumigenelor aruncate pe teren de suporteri. Întreruperea a fost de aproximativ patru minute.
- U Craiova 1948: D. Popa – Negru, Kovacic, Diallo, Huyghebaert (Buşu ’88) – Paramatti (Ondaan ’75), D. Albu (Raicea ’88), Asamoah, Bauza (Bălan ’75) – Sidibe (Van Durmen ’68), Compagno. Antrenor: Adrian Mutu
- Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu (Căpăţînă ’23), Găman, Screciu, Bancu – Nistor, Al. Creţu (Fedele ’68), L. Houri – Gustavo (Cîmpanu ’46), Koljic (Baiaram ’69), A. Ivan (Markovic ’87). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf