FC Botoşani este aproape calificată în play-off-ul din Casa Liga 1, după victoria cu 1-0 în faţa Viitorului. Moldovenii sunt la un pas de îndeplinirea obiectivului şi sunt lăudaţi pentru modul în care s-au organizat în ultimii ani, din perspectiva, în special, a transferurilor pe care le-au făcut.
Lucian Goian apreciază profesionalismul Botoşaniului, care deşi a cedat mai mulţi jucători în timp, a reuşit să se menţină la un nivel bun. Fostul fotbalist a comentat situaţia echipei lui Marius Croitoru, la Fotbal Look.
Citește și
”Cei de acolo aduc jucători de calitate, dar au şi oameni care ştiu să facă treaba bine. A fost Cornel Şfaiţer, acum sunt alţii, şi au găsit această reţetă bună pe care merg de ceva timp. Aşa zicea şi Marius Croitoru. Sunt vânduţi jucători, dar echipa are rezultate în continuare. Botoşani are jucători cu experienţă, dar nu e uşor.
Totuşi, uite că Botoşani e de ani buni aici unde e. Ngadeu a fost printre fotbaliştii care au venit şi au plecat pe sume importante. Echipa a arătat mereu bine în ciuda plecărilor”, a declarat Lucian Goian la Fotbal Look, de pe Look Sport+.
FC Botoşani a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa FC Viitorul, în etapa a 29-a din Casa Liga 1. A marcat: Keyta '82
- 1-0, min. 82: Keyta a împins balonul în poartă de la un metru, după ce mingea a fost respinsă de Căbuz, la o fază creată pe partea stângă de Al Mawas.
Au evoluat echipele:
- FC Botoşani: Pap – Braun, Chindriş, Meleke, Ţigănaşu – Tîrcoveanu (Şeroni '88), Rodriguez, Ongenda (Plămadă '88) – Al Mawas, Croitoru (M. Roman '22, Aşkovski '73), Fili (Keyta '46). Antrenor Marius Croitoru;
- FC Viitorul: Căbuz – Dussaut, Artean, Mladen, Boboc – Babunski (Cojocaru '79), Gaztanaga (Andronache '85), Ciobanu – G. Ganea, Tsomou (Grameni '79), Pitu (Matiş '63). Antrenor Mircea Rednic.