Sezonul de viteză în coastă 2 debutează duminică, la Cheile Grădiştei. Deşi este al doilea eşalon valoric, la start se află numeroase nume importante şi se anunţă un nou duel între Octavian Ciovică (Radical SR8) şi Costel Căşuneanu (Skoda R5). La start s-au înscris 55 de piloţi, ce vor încerca să treacă cu bine cele două manşe ale traseului cu o lungime de aproximativ 3.5 kilometri.
Dominic Marcu va fi pentru prima dată la CNVC 2, cu a sa Tesla Model 3 Performance, model adus în premieră europeană într-o astfel de competiţie. Carismaticul pilot a început cu dreptul sezonul şi vine la Cheile Grădiştei cu un upgrade impresionant la maşină, care speră să-l ajute să dea multe secunde jos, pentru a fi în zona locurilor fruntaşe.
Citește și
”La această etapă sunt foarte curios cum o să se comporte maşina cu noul set-up. Pe circuit a fost totul în regulă. Traseul îmi place foarte mult, aici am debutat cu o maşină electrică acum doi.
Am fost pe traseu, totul pare bine, vremea o să fie bună, sunt destul de mult înscrişi, am un feedback pozitiv pentru etapă, e prima dată când merg la CNVC 2. Nu avem aşteptări la un anumit loc, vrem să mergem cât mai bine şi vedem ce o să iasă.
(n.r. despre favoriţii la victorie) O să fie o luptă strânsă între Ciovică şi Căşuneanu. Pe acest traseu maşina lui Căşuneanu e mai avantajată, e o coastă de rally şi cred că R5-ul e favorit pe acest traseu, dar şi Ciovică are şanse foarte mari.
(n.r. despre lupta la clasa electricelor) Momentam suntem doi înscrişi la categoria electrice, dar clasa va deveni din ce în ce mai populară”, a declarat Marcu, pentru Prima Sport.