Universitatea Craiova a obţinut o victorie incredibilă, pe terenul celor de la Dinamo, scor 6-1. ”Câinii” arată extrem de rău, iar situaţia pare din ce în ce mai dramatică.
Învingătorii au marcat prin Cîmpanu ‘9, Ivan ’45 (penalti), Markovic ’46, Bancu ’57, Gustavo ’65 şi Trică ’88. Pentru Dinamo a înscris Matei, în minutul 61, din penalti.
Citește și
În minutul 69, de la gazde a fost eliminat Aloe, pentru o intrare complet aiurea la un adversar.
Fostul portar Răzvan Pleşca nu îşi explică ce se întâmplă cu Dinamo şi a precizat faptul că vede echipa ca fiind una din cele mai slabe din istoria primei ligi din România.
”Nu e doar cea mai slabă echipă din istoria lui Dinamo. E una dintre cele mai slabe echipe din istoria primei ligi a României. Chiar şi când se dădeau două puncte la victorie nu găseşti multe echipe să aibă 12 puncte, după 25 de etape şi un asemenea golaveraj”, a spus Pleşca, în studioul Look Sport.